Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Evenimente UAB
 
SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL DE ȘTIINȚĂ, TEOLOGIE ȘI ARTĂ (ISSTA) - „PASTORAȚIE ȘI MISIUNE ÎN DIASPORA”, 17-18 mai 2021

 

În perioada 17-18 mai 2021, va avea loc cea de-a XX-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA). Evenimentul, desfășurat sub genericul „Pastorație și misiune în diaspora”, se înscrie în tematica anului 2021, declarat de Patriarhia Română ca An omagial al pastorației românilor din afara României. Având în vedere condițiile speciale actuale privind organizarea evenimentelor care reunesc un număr ridicat de persoane, simpozionul se va desfășura în mediul online, pe platforma „Zoom”. Lucrările vor fi prezentate în cadrul celor patru paneluri tematice, în care invitații vor fi distribuiți potrivit preocupărilor și ariilor de cercetare științifică. Directorul acestei ediții a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă este părintele profesor Mihai Himcinschi, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.


                La fel ca și în edițiile precedente, Simpozionul organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă va reuni nume importante din țară și din străinătate, atât din cadrul cercetării teologice, cât și din domeniul altor discipline socio-umane. Printre acestea se află Înaltpreasfințitul Părinte Irineu POP, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Hristea Filiótis VLAHÁVAS (Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, Grecia), Ioan COZMA (Institutul Pontifical Oriental din Roma, Italia), Maria Chiara GIORDA (Universitatea Roma Tre, Italia), Doru COSTACHE (Colegiul Teologic din Sidney, Australia), Porzia QUAGLIARELLA (Universitatea Romano-Catolică din Bari, Italia), Simion MARIAN (Universitatea Harvard, SUA), Andrian ALEKSANDROV (Universitatea „Sf. Clement al Ohridei”, Sofia, Bulgaria).

 

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI (link detalii)


Eveniment publicat de Evenimente UAB
Data publicarii: 2021-05-13,15:53:17Data expirarii: 2021-08-10,15:53:17