Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Evenimente UAB
 
Workshop - Inginerie civilă, 7 martie 2019

 

Invitație

Workshop Inginerie civilă

 

 

            Facultatea de Științe Exacte și Inginerești din cadrul Universității ,,1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, împreună cu firma StruSoft organizează workshop-ul intitulat "Proiectare asistată de calculator în zone seismice conform normelor P100 în vigoare, dimensionarea automată pentru elemente și armături, pre-tensionarea și post-tensionarea elementelor prefabricate din beton".

Evenimentul se adresează inginerilor proiectanți in domeniul inginerie civilă, industrială și agricolă, studenților specializării Inginerie urbană și dezvoltare regională, precum și cadrelor didactice. Scopul acestei întâlniri este și acela de a iniția o legătură timpurie între viitorul inginer constructor și companiile de profil.

Facultatea de Științe Exacte și Inginerești a demarat, începând cu anul 2018 un program de studii de licență în domeniul Ingineriei Civile. Studenții acestei specializări - viitori ingineri constructori - vor asigura legătura între parteneriatul public şi privat prin activarea în toate etapele unui proiect, de la fundamentare până la operarea şi monitorizarea activităților implementate. Pe baza competențelor obținute în urma parcurgerii programului de licență „Inginerie urbană şi dezvoltare regională", absolvenții pot activa în următoarele domenii: construcții - se pot autoriza ca diriginte de șantier, primării - servicii de urbanism, fond funciar, derularea proiectelor de infrastructură şi dezvoltare urbană a localităților, firme de proiectare şi de execuție acreditate în domeniul ingineriei civile.

Evenimentul va avea loc în data de 7 martie, orele 14.00-16.00, în sala Aula Mică din corpul C al Universității ,,1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.

 

 

 

Eveniment publicat de Evenimente UAB
Data publicarii: 2019-03-04,21:57:32Data expirarii: 2019-05-15,21:57:32